Buciumi....500 de ani

E greu si dureros sa aștern pe foaie asemenea gânduri, dar doresc ca generațiile actuale sa-si cunoasca istoria satului natal, puterea valorilor si enorma cultura etnografică a satului in care s-au nascut. Astazi, despre minunatul sat Buciumi.

Ieri, am ajuns in locurile natale. Întâmplător, m-am intalnit cu un vecin si totodata vechi prieten:

- Ce se mai întâmplă prin sat, cum se mai distreaza tinerii?
- Nici o distracție, vecine.....si apoi, care tineri? Nu mai sunt vremurile de altădată. Degeaba avem Cămin Cultural nou, degeaba au trecut 27 de ani de la căderea comunismului, caci ne e teamă sa mai ieșim din casă. Nu mai e cum era odata.....

L-am simțit extrem de trist, posomorât, fara nici un orizont de speranta. Nu mi-a oferit alte explicații. Era tardiv. Pe chipul său se cunosteau anii acumulați, anii tranzitiei ce ne-au marcat intr-un mod mai putin constructiv.
Dureroase vorbe. Am simțit o resemnare si o lehamite de tot si toate.

Dragii mei, lucrurile nu au stat asa dintotdeauna in satul natal. Am să vă povestesc o etapa a copilariei mele, văzută prin prisma ochilor de copil la cei șapte ani de atunci si am s-o relatez intr-un mod cat mai obiectiv, chiar daca-mi este aproape imposibil. Sunt sigur ca unii din cititorii acestui post își vor aduce aminte cu plăcere si nostalgie de acele clipe.

Era primavara anului 1987. Satul se pregatea de sărbătoare. Pregatirile nu erau anunțate ca acum, cu câteva luni, ani înainte, ci totul se întâmplă ad-hoc, pe moment.
Satul implinea 500 de ani de la prima atestare documentară (ianuarie 1487). Tocmai de la mijlocul domniei marelui Ștefan Voievod. Se spune ca denumirea satului Buciumi provine de la 4 buciumasi Tamaș, Ivan, Iuga si Cârcel. Pentru merite deosebite in lupte si pentru că anunțau venirea cotropitorilor (turci, tatari) in timp util prin aprinderea de focuri pe dealurile satului si prin suflul puternic in buciumuri, Marele Voievod i-a împroprietărit cu câte un deal, sa domnească, sa-si crească animalele si sa lucreze pământul, sa se dezvolte numeric si sa anunțe la fel venirea vrăjmașilor. Și in zilele de acum, trei dealuri încă mai poartă denumirea vechilor buciumași Tamaș, Ivan si Iuga.

După cum am relatat, in anul 1987 satul se "primenea" de sărbătoare. S-a întâmplat si la propriu. Fiecare familie și-a îmbrăcat porțile si gardurile cu covoare țesute manual de minunatele fiice ale acestui sat, căci iarna asta era principala ocupație de baza a femeilor: țesutul la război. Porțile erau deschise si in fața lor erau aduse mese cu merinde si bucate din cele mai alese ce le avea omul prin gospodărie. In zona Magazinului Universal au apărut ca "din pământ" un carusel cu lanțuri, bărcuțe si câteva leagane, lucruri inedite si nemaiîntâlnite până atunci. Îmi aduc aminte ca prețul unor minute de distracție valora un leu sau un ou. Multe ciubăre au fost golite in acele zile și mult mărunțiș s-a cautat in buzunarele părinților .
Vânzătorii ambulanți veniți din împrejurimile satului, erau la fiecare intersecție principală din sat, cu vestitele "ciubucuri" in două culori alb si roșu, "nuga" din belșug, sucul Brifcor si baloane multicolore.
 
În curtea școlii a răsărit la fel de repede o scenă improvizata, unde diverse ansambluri populare își etalau portul moldovenesc și maiestria dansului popular. Locuitorii satelor învecinate erau primiți la petrecere, iar mesele încărcate cu bunătăți erau in primul rand pentru ei.
 
Satul avea si Cămin Cultural. Căminul cultural in acele vremuri, avea diverse întrebuințări: de la creșterea puilor mici cu mame numite clocitoare, pana la tunderea oilor cu vestitele foarfeci metalice improvizate facându-le zvelte si ușoare in anotimpul călduros ce avea sa vina.
În acele zile, căminul trecuse prin adevarate transformări. A fost pregătit sa primeasca cei mai vestiți interpreți de muzică populara din acele timpuri, și am sa enumar câțiva din memorie: Tiberiu Ceia, Maria Ciobanu, Angela Moldovan, Gheorghe Turda, etc. Seara, in timpul spectacolelor se încingeau adevarate sârbe si hore cu buciumenii si localnicii altor sate vecine veniți la rude in sat, îmbrăcați in costumele populare primite de la străbuni.

Au fost trei zile de sărbătoare, exact ca in nunțile poveștilor lui P. Ispirescu. Soarele a ținut cu buciumenii si nici un nor n-a îndrăznit să umbreasca buna dispoziție si cheful urmașilor de "răzeși". Iarba crudă si copacii înfloriți au adus un plus de valoare nemaiîntâlnit acelei sărbători.

Toate aceste lucruri se întâmplau prin voința unitară a satenilor. Era o gândire de ansamblu, un tot-unitar si un adevărat simț civic. Buciumenii au fost înzestrați cu pământ, erau oameni harnici, destoinici si cu multa materie cenușie. Scara valorilor nu era răsturnată, iar intelectualii (profesor, preot, dascăl, inginer, etc) încă locuiau la sat. Nu era nevoie de explicații suplimentare sau rugăminți aprofundate pentru a realiza un obiectiv, țel, aflat in slujba întregii comunități. Fiecare își cunoștea rolul si importanța sa in societate si încerca pe cât posibil să-și depășească propria condiție. 
Satul era populat, fiecare curte avea cel puțin un copil. Practic, majoritatea căsătoriilor erau formate din tineri ai aceluiași sat. Cuplurile erau atat de multe pe ulitele satului in zi de duminica, de ziceai ca esti pe un bulevard din capitala.

Astazi, satul suferă. La fel ca alte comune din România. Ceva s-a produs în tot acest interval și parcă nu ne mai găsim identitatea. Fii si fiicele acestui sat sunt plecați: atât prin țări străine pentru un trai decent, cât și in marile orașe din țară. Imi doresc să văd buciumenii din nou acasă, in sânul familiei, și să dezvolte aici experiență acumulată.

Așa doresc să-mi aduc aminte de satul natal. Un sat stravechi si plin de istorie de cel puțin....500 de ani...

Va urma.........https://www.youtube.com/watch?v=MixdA7Mpai8