Daniel Melinte

Filiala-franciza ING.....leul olandez. Aveam nevoie de bani. Fizic. Gheață, cum ar veni. C-așai în țărișoară noastra, cetățenii vor cash. Și 99 % din magazine nu au pioes. (POS) Mă duc la Mall, că acolo e cel mai apropiat bancomat ING. Că una din filialo/francize s-a închis și celelalte doua care au mai rămas sunt in singurele locuri din oraș unde densitatea mașinilor e fix ca în Tokio. Sau New Delhi. Sau mai mare. Care-i mai aglomerat și mai lipsit de locuri de parcare. Ajung la bancomat, înfig cardul în el, bag PIN-ul, cer banii, instalația validează, mă întreabă dacă vreau chitanță, nu vreau că salvăm pădurea, păsărica aia desenată de un oligofren face ceva mișcări complet nenaturale, apoi instalația se pune pe numărat bancnote. Adică bănuiesc că asta făcea. Că se auzea un zgomot din interior. Și numără al meu, și numără… Prietene, zic, în gând, că nu era să vorbesc cu hardughia, mi-o da în bancnote de 1 leu? După vreo 2 minute, agregatul se oprește brusc, ge

Ne mor părinții.... Ne mor părinții, unul câte unul Iar noi pasivi la asta asistăm, Căsuța părintească se mai ține-n stalpul, Când eram mici, pe lângă el ne ridicam. Când mor părinții, unul câte unul Nu calcula cât iei pe truda lor, Mai bine bate-un cui, pune pironul, Și-ți vor zâmbi din cer, înălțător. Așează palmele pe geamuri Și ai să simți a mamei mângâiere, Cum le ștergea in graba pe la hramuri, Să aibă timp mai mult, să te dezmierde. Tu scoate apa din fântână Și primenește locul înfundat, Ai tăi părinți te vor lua de mână, Te vei simți la fel, ca altădat.... Te-au așteptat prea mult pe prispa părintească Să-ți faci un rost în viață, să fii zeu, De firul vieții-ai tras, sa se lungească, Credeai că ai control, ca Dumnezeu. Tată, te-astept acasă-n asta seară N-am să adorm, îmi bate-un astru-n piept, Mă duc de-acuma sa deschid portița, Și-oi sta in noapte, tată, să te-aștept. De fapt, ei nu mor niciodată Trăiesc în noi, sunt ape cristaline, Sunt

E greu si dureros sa aștern pe foaie asemenea gânduri, dar doresc ca generațiile actuale sa-si cunoasca istoria satului natal, puterea valorilor si enorma cultura etnografică a satului in care s-au nascut. Astazi, despre minunatul sat Buciumi. Ieri, am ajuns in locurile natale. Întâmplător, m-am intalnit cu un vecin si totodata vechi prieten: - Ce se mai întâmplă prin sat, cum se mai distreaza tinerii? - Nici o distracție, vecine.....si apoi, care tineri? Nu mai sunt vremurile de altădată. Degeaba avem Cămin Cultural nou, degeaba au trecut 27 de ani de la căderea comunismului, caci ne e teamă sa mai ieșim din casă. Nu mai e cum era odata.... . L-am simțit extrem de trist, posomorât, fara nici un orizont de speranta. Nu mi-a oferit alte explicații. Era tardiv. Pe chipul său se cunosteau anii acumulați, anii tranzitiei ce ne-au marcat intr-un mod mai putin constructiv. Dureroase vorbe. Am simțit o resemnare si o lehamite de tot si toate. Dragii mei, lucruril

Era 6 ianuarie a anului 2003. Fiind in ultimul an de facultate, găsesc de cuviință să merg la Mitropolia Iași, să vad cum decurg manifestările prilejuite cu ocazia acestei zile, căci nu participasem niciodată. Știam la sat cum sunt. În satul natal, se alege câte o fântână prin tragere la sorți sau una săpată recent si acolo se ține Boboteaza. Vecinii mărginasi ai acelei fântâni sau proprietarii, se pregătesc cu dulciuri (nelipsitele cornulețe ), vin, țuică, eventual o masă calda pentru cei veniti sa asiste de mai departe. Totul este împodobit cu ramuri de brad, covoare pe garduri gen "Rapirea din Serai" și doua-trei ciubăre pline cu apă. Te duci ca te cheama conștiința, te râde lumea de n-ajungi, acolo se stiu toți. Cu mana înghețată pe sticla bombata ce urmeaza să o umpli, cu stomacul gol ca nu e voie sa te-nfrupți din ce-a rămas la Revelion, aștepți parintele sa finalizeze. Si el așteaptă. Cateva ore. Mai sunt momente cand trebuie să-ți dezgolesti capul. D