Leul Olandez ....
Filiala-franciza ING.....leul olandez.
Aveam nevoie de bani. Fizic. Gheață, cum ar veni. C-așai în țărișoară noastra, cetățenii vor cash. Și 99 % din magazine nu au pioes. (POS)
Mă duc la Mall, că acolo e cel mai apropiat bancomat ING. Că una din filialo/francize s-a închis și celelalte doua care au mai rămas sunt in singurele locuri din oraș unde densitatea mașinilor e fix ca în Tokio. Sau New Delhi. Sau mai mare. Care-i mai aglomerat și mai lipsit de locuri de parcare.
Ajung la bancomat, înfig cardul în el, bag PIN-ul, cer banii, instalația validează, mă întreabă dacă vreau chitanță, nu vreau că salvăm pădurea, păsărica aia desenată de un oligofren face ceva mișcări complet nenaturale, apoi instalația se pune pe numărat bancnote. Adică bănuiesc că asta făcea. Că se auzea un zgomot din interior. Și numără al meu, și numără… Prietene, zic, în gând, că nu era să vorbesc cu hardughia, mi-o da în bancnote de 1 leu?
După vreo 2 minute, agregatul se oprește brusc, geme, râgâie de vreo 2 ori, sau beșește, că nu știu de unde proveneau zgomotele si șede. Da șede, frate! Io, îl încurajam în gând, nerăbdător. Că am uitat să vă zic, că eram și nițel grăbit…
După încă 5 minute eram ferm convins că am dat de singurul bancomat ardelenesc de pe planetă. Dar, ca să mă contrazică, fierătania afișează un mesaj de eroare, se scuză că nu are bani destui și îmi scuipă cardul afară.
Mda..... Estimez cât timp mi-ar lua să mă duc în celălalt capăt de oraș, fac niște calcule, constat că nu mă descurc și mă hotărăsc să încerc să scot o sumă mai mică.
Reintroduc cardul în aparat.
Mizeria de mașină, mi-l smulge și-l ascunde în interior. Și apoi se apucă de șezut. Șed și eu vreo 2-3 minute, văd că nu se întâmplă nimic, scot telefonul să sun la ING să aud o explicație din aia care nu rezolvă nimic, da măcar să fiu convins că pot pleca liniștit. Bineînțeles că pe bancomat sunt vreo 45 de reclame cu cetățenii ăia din familia Adams care merg la bancă cu diverse mijloace de transport, dar nici un număr de telefon. Că, doar la ce ar trebui un număr de telefon pe un bancomat care se poate defecta și care te lasă fără bani și fără card, nu?
Intru pe net, caut site-ul Skynet, dau în viteză un acord privitor la faptul că banca o să-mi lase un cookie în telefon, că doară nu eram grăbit, găsesc după 10 minute de browsing un număr de telefon. Sun.
Bancomatul începe, din nou, să numere ceva. Adică să scoată un zgomot de combină la seceriș. Io presupun că de plictiseală, s-a gândit să-și numere banii. Că oricum nu știa câți are.
Dau niște cancel-uri, niște enter-uri, fac niște combinații de taste ca la păcănele, 2 roșii – 2 verzi, Terminatorul, impasibil își vede de treaba lui…
Între timp îmi răspunde Maria. De la ING. Maria, care e un robot. Îți dai seama după ușorul retard din vorbire. Da, îi zic că mizeria de betonieră mi-a înghițit cardul, roboata cujetă o jumătate de secundă, și zice, da, am înțeles, ți-a fost reținut cardul. Vă rog să dictați sau să rostiți CNP-ul. Mișto zic, deșteaptă treabă, zic CNP-ul, și Maria mă transferă la un operator. Prietene, în momentul acela eram pe jumătate relaxat. Adică, eram ferm convins că sunt pe mâini bune.
-Bună ziua, sunt Van-Grohh. Adică un nume pe care nu prea l-am înțeles si nici accentul lui de nordic.
-Am înțeles că v-a fost reținut cardul, cohrect?
Confirm, povestesc toată tărășenia, încerc să nu jignesc instalația, grafica bancomatului și instituția care le deține, îi explic că mă grăbesc și că mi-aș dori cardul. Cel puțin.
Van-Grohh zice că nu mă poate ajuta, dar că poate trimite o echipă de la Ghost Busters să verifice instalația, dar că asta s-ar putea să dureze. Bun. Io când aud, în România, să s-ar putea să mai dureze, știu că n-are rost să insist. Deci azi nu… Dar, pentru că îmi doresc să trăiesc într-o lume mai bună, și n-am de lucru, îl întreb și eu pe Van-Grohh:
– Prietene, de ce nu puneți un afiș cu numerele de telefon, aici pe bancomat. Că poate sunt cetățeni care au o urgență. Și ar fi un gest normal…
– Domnule....., începe pe un ton superior Van-Grohh, aveți numerele de telefon pe card. Puteați să-l luați de acolo…
Am șezut un pic, apoi, liniștit, zic:
-Nu puteți, vă rog să îmi faceți legătura la Maria?
-Care Maria? zice al meu nedumerit.
-Domnișoara cu care am vorbit adineauri…
Stă și al meu un pic, procesează, apoi nițel intrigat zice:
-Domnule… Maria e un robot…
-Știu, dar îmi doresc să vorbesc cu cineva inteligent. Care, știe că nu pot lua numărul de telefon de pe un card, care e închis într-o cutie de oțel… Sau aș putea, dar ar fi profund ilegal…
Și fix când pomeneam de ea, inteligența artificială, brusc și total neașteptat, repune pe calea cea dreaptă bancomatul care zvâcnește de vreo 2-3 ori și îmi scuipă, delicat, cardul. Îi închid telefonul lui Van-Grohh, total nepoliticos, smulg cardul, înainte ca T-900-le să mi-l ascundă din nou și fug spre mașină. Iată cum după 25 de minute eram fix acolo unde eram acum 25 de minute. Cum să nu iubești tehnologia? Cum?
În rest, o zi normală de duminica.
Tie? Cum ți-a mers azi?
Priviti aici: Sodomizarea Leului ING :)))))
Aveam nevoie de bani. Fizic. Gheață, cum ar veni. C-așai în țărișoară noastra, cetățenii vor cash. Și 99 % din magazine nu au pioes. (POS)
Mă duc la Mall, că acolo e cel mai apropiat bancomat ING. Că una din filialo/francize s-a închis și celelalte doua care au mai rămas sunt in singurele locuri din oraș unde densitatea mașinilor e fix ca în Tokio. Sau New Delhi. Sau mai mare. Care-i mai aglomerat și mai lipsit de locuri de parcare.
Ajung la bancomat, înfig cardul în el, bag PIN-ul, cer banii, instalația validează, mă întreabă dacă vreau chitanță, nu vreau că salvăm pădurea, păsărica aia desenată de un oligofren face ceva mișcări complet nenaturale, apoi instalația se pune pe numărat bancnote. Adică bănuiesc că asta făcea. Că se auzea un zgomot din interior. Și numără al meu, și numără… Prietene, zic, în gând, că nu era să vorbesc cu hardughia, mi-o da în bancnote de 1 leu?
După vreo 2 minute, agregatul se oprește brusc, geme, râgâie de vreo 2 ori, sau beșește, că nu știu de unde proveneau zgomotele si șede. Da șede, frate! Io, îl încurajam în gând, nerăbdător. Că am uitat să vă zic, că eram și nițel grăbit…
După încă 5 minute eram ferm convins că am dat de singurul bancomat ardelenesc de pe planetă. Dar, ca să mă contrazică, fierătania afișează un mesaj de eroare, se scuză că nu are bani destui și îmi scuipă cardul afară.
Mda..... Estimez cât timp mi-ar lua să mă duc în celălalt capăt de oraș, fac niște calcule, constat că nu mă descurc și mă hotărăsc să încerc să scot o sumă mai mică.
Reintroduc cardul în aparat.
Mizeria de mașină, mi-l smulge și-l ascunde în interior. Și apoi se apucă de șezut. Șed și eu vreo 2-3 minute, văd că nu se întâmplă nimic, scot telefonul să sun la ING să aud o explicație din aia care nu rezolvă nimic, da măcar să fiu convins că pot pleca liniștit. Bineînțeles că pe bancomat sunt vreo 45 de reclame cu cetățenii ăia din familia Adams care merg la bancă cu diverse mijloace de transport, dar nici un număr de telefon. Că, doar la ce ar trebui un număr de telefon pe un bancomat care se poate defecta și care te lasă fără bani și fără card, nu?
Intru pe net, caut site-ul Skynet, dau în viteză un acord privitor la faptul că banca o să-mi lase un cookie în telefon, că doară nu eram grăbit, găsesc după 10 minute de browsing un număr de telefon. Sun.
Bancomatul începe, din nou, să numere ceva. Adică să scoată un zgomot de combină la seceriș. Io presupun că de plictiseală, s-a gândit să-și numere banii. Că oricum nu știa câți are.
Dau niște cancel-uri, niște enter-uri, fac niște combinații de taste ca la păcănele, 2 roșii – 2 verzi, Terminatorul, impasibil își vede de treaba lui…
Între timp îmi răspunde Maria. De la ING. Maria, care e un robot. Îți dai seama după ușorul retard din vorbire. Da, îi zic că mizeria de betonieră mi-a înghițit cardul, roboata cujetă o jumătate de secundă, și zice, da, am înțeles, ți-a fost reținut cardul. Vă rog să dictați sau să rostiți CNP-ul. Mișto zic, deșteaptă treabă, zic CNP-ul, și Maria mă transferă la un operator. Prietene, în momentul acela eram pe jumătate relaxat. Adică, eram ferm convins că sunt pe mâini bune.
-Bună ziua, sunt Van-Grohh. Adică un nume pe care nu prea l-am înțeles si nici accentul lui de nordic.
-Am înțeles că v-a fost reținut cardul, cohrect?
Confirm, povestesc toată tărășenia, încerc să nu jignesc instalația, grafica bancomatului și instituția care le deține, îi explic că mă grăbesc și că mi-aș dori cardul. Cel puțin.
Van-Grohh zice că nu mă poate ajuta, dar că poate trimite o echipă de la Ghost Busters să verifice instalația, dar că asta s-ar putea să dureze. Bun. Io când aud, în România, să s-ar putea să mai dureze, știu că n-are rost să insist. Deci azi nu… Dar, pentru că îmi doresc să trăiesc într-o lume mai bună, și n-am de lucru, îl întreb și eu pe Van-Grohh:
– Prietene, de ce nu puneți un afiș cu numerele de telefon, aici pe bancomat. Că poate sunt cetățeni care au o urgență. Și ar fi un gest normal…
– Domnule....., începe pe un ton superior Van-Grohh, aveți numerele de telefon pe card. Puteați să-l luați de acolo…
Am șezut un pic, apoi, liniștit, zic:
-Nu puteți, vă rog să îmi faceți legătura la Maria?
-Care Maria? zice al meu nedumerit.
-Domnișoara cu care am vorbit adineauri…
Stă și al meu un pic, procesează, apoi nițel intrigat zice:
-Domnule… Maria e un robot…
-Știu, dar îmi doresc să vorbesc cu cineva inteligent. Care, știe că nu pot lua numărul de telefon de pe un card, care e închis într-o cutie de oțel… Sau aș putea, dar ar fi profund ilegal…
Și fix când pomeneam de ea, inteligența artificială, brusc și total neașteptat, repune pe calea cea dreaptă bancomatul care zvâcnește de vreo 2-3 ori și îmi scuipă, delicat, cardul. Îi închid telefonul lui Van-Grohh, total nepoliticos, smulg cardul, înainte ca T-900-le să mi-l ascundă din nou și fug spre mașină. Iată cum după 25 de minute eram fix acolo unde eram acum 25 de minute. Cum să nu iubești tehnologia? Cum?
În rest, o zi normală de duminica.
Tie? Cum ți-a mers azi?
Priviti aici: Sodomizarea Leului ING :)))))
Comentarii
Trimiteți un comentariu